Pedepsele sunt de 3 feluri: pedepse principale(amenda si inchisoarea), pedepse complementare(se aplica numai de instanta) si pedepsele accesorii(se aplica prin efectul legii- ope legis)
Sanctiunile de drept penal sunt: pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta
Interzicerea de a ocupa o functie
-ca pedeapsa complementara-se aplica pentru incorectitudine (rea-credinta)
- ca masura de siguranta- se aplica pentru incapacitate (buna-credinta)
Aplicarea pedepsei complementare nu este obligatorie, chiar daca este prevazuta de lege si pedeapsa aplicata este mai mare de 2 ani, cand sunt incidente circumstantele atenuante.
Liberarea conditionata - pedeapsa accesorie se aplica pana la implinirea termenului pedepsei aplicate (inclusiv pe perioada in care condamnatul este liberat conditionat
-pedeapsa complementara se aplica dupa terminarea termenului in care condamnatul este liberat conditionat.
Gratierea are efecte supra pedepselor complementare numai daca se prevede in mod expres in actul de gratiere
Pana la prescriptia executarii pedepsei se aplica pedepsele accesorii, dupa se aplica cele complementare
Amnistia produce efecte asupra pedepselor complementare si asupra celor accesorii.
Durata pedepsei accesorii poate fi diferita de cea a pedepsei principale in caz de amanare a executarii pedepsei, intrerupere a executarii pedepsei, liberarea conditionata
Thursday, 1 December 2011
Neglijenta in serviciu, art. 249 C.p.
Am asistat la o discutie a carei concluzie a fost ca persoanele juridice pot savarsi orice infracíune din Codul penal cu exceptia pruncuciderii.
Ma intreb daca o persoana juridica poate savarsi infractiunea de Neglijenta in serviciu.
Am citit undeva, nu mai stiu unde, ca functionar poate fi si o persoana juridica (art. 147 C.p., foloseste termenului persoana fara a face distinctie intre persoana fizica sau persoana juridica)
Neglijenta in serviciu este o infractiune ca are subiect activ calificat functionarul.
Poate avea o persoana juridica `` o indatorire de serviciu``- cerinta esentiala a infractiunii de neglijenta in serviciu?
Mie mi se pare ca nu
Acum 2013 mi se pare ca da

Thursday, 24 November 2011
Art 84 alin 1 pct 2 din Legea nr. 59/1934
Cecul ”în alb” poate constitui obiectul material al infracțiunuii prevazuta de art 84 alin 1 pct. 2 din Legea 59/1934?
În sensul poți să săvârșești infracțiunea prevăzută de art 84 alin 1 pct 2 din Legea 59/1934?
Mie mi se pare că nu, întrucât intervine un element care înlătură caracterul penal al faptei-cazul fortuit (nu avea de unde sa stie ce suma va avea de platit).
Ma refer la cazul CEC-in alb oferit ca garantie intr-un contract nenumit (un contract incheiat intre o persoana fizica si una juridica, iar aceasta din urma se obligă să ii furnizeze anumite bunuti contra cost (ex contract cu un supermarket prin care acesta se obliga sa-i dea cumparatorului ce bunuri vrea si le platete ulterior prin emiterea unei facturi lunare)

Sunday, 20 November 2011
Comisia rogatorie internationala
Sediul materiei: Conventia europeana de asistenta judiciara internationala in materie penala (Strasbourg, 20 aprilie 1959)
Institutia ”emitenta”: Consiliul Europei (diferita de Consiliul European sau Consiliul Uniunii Europene)
Nu face parte din Aquis-ul comunitar.
Se vor aplica regulile ce privesc tratatele internationale.
^Tratatele negociate si semnate în numele României se supun, fie ratificarii prin lege, de catre Parlament, fie aprobarii prin hotarâre guvernamentala, în functie de domeniul în care intervin. Astfel, potrivit art.4 din Legii nr.4 din 1991 sunt supuse ratificarii prin lege de catre Parlament, tratatele care se refera la : colaborarea politica si militara; cele care fac necesara adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor în vigoare; cele care implica un angajament politic sau financiar; cele care se refera la probleme privind regimul politic si teritorial al statului, sau la statutul persoanelor, la drepturile si libertatile cetatenesti; cele referitoare la participarea statului la organizatii internationale ; tratatele care prevad expres necesitatea ratificarii de catre Parlament.
http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MarcelaRad/cap5.html
Legea nationala care reglementeaza cooperarea in materie penala este Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata 2011.
Comisia rogatorie internationala este definita in aceasta lege la art. 173 ca fiind "acea forma de asistenta judiciara care consta in imputernicirea pe care o autoritate judiciara dintr-un stat o acorda unei autoritati din alt stat, mandatata sa indeplineasca, in locul si in numele sau, unele activitati judiciare privitoare la un anumit proces penal".
Obiectul cererii de comisie rogatorie il constituie cu precadere:
a) localizarea si identificarea persoanelor si obiectelor; audierea inculpatului, audierea partii vatamate, a celorlalte parti, a martorilor si expertilor, precum si confruntarea; perchezitia, ridicarea de obiecte si inscrisuri, sechestrul si confiscarea speciala; cercetarea la fata locului si reconstituirea; expertizele, constatarea tehnico-stiintifica si constatarea medico-legala; transmiterea de informatii necesare intr-un anumit proces, interceptarile si inregistrarile audio si video, examinarea documentelor de arhiva si a fisierelor specializate si alte asemenea acte de procedura;
b) transmiterea mijloacelor materiale de proba;
c) comunicarea de documente sau dosare.
(2) Daca statul solicitant doreste ca martorii sau expertii sa depuna juramant, va cere aceasta in mod expres, iar statul roman va da curs acestei cereri in situatiile in care legea interna romana nu se opune.
(3) Statul roman va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele sau dosarele cerute. Daca statul solicitant cere in mod expres transmiterea documentelor originale, se va da curs, in masura posibilului, acestei cereri.
Folosirea termenului inculpat ridică unele întrebări.
Inculpat, din punctul de vedere al cărui stat? Ma refer la terminologia folosita in actele indeplinite ca urmare a Comisiei rogatorii....
Poate fi privită o persoană împotriva căreia s-a emis un act de inculpare de către un alt stat ca un inculpat conform prevederilor nationale cand nu exista față de el nici măcar o rezoluție de începere a urmării penale dispusă de Ministerul Public român? Mie mi se pare că nu.- ma refer la terminologia folosita in actele efectuate
Speta:
Se cere printr-o comisie rogatorie :
1 acuzarea printr-o procedura prevazuta in statul solicitant (similara inceperii urmaririi penale la noi).
2 audierea acuzatului
3 O masura specifica dreptului statului solicitant ce se aseamana cu masura interdictiei de a parasi localitatea in dreptul statului solicitat
Cu privire la primul capat:
Ca sa raspundem, trebuie sa tinem cont si urmatoarele prevederi
- art. 8 din al doilea protocol aditional la Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, Strasbourg, 8 noiembrie 2001:
"Independent de dispozitiile art. 3 din conventie, atunci cand cererea prevede o formalitate sau o procedura data pe care o impune legislatia tarii solicitante, chiar daca procedura sau formalitatea ceruta nu este familiara partii solicitate, aceasta poate da curs cererii in masura in care aceasta nu este contrara principiilor sale fundamentale de drept, cu exceptia dispozitii contrare ale prezentului protocol."
-ART 7 - din Legea 302 din 2004
Cererile adresate autoritatilor romane in domeniile reglementate de prezenta lege se indeplinesc potrivit normelor romane de drept procesual penal, daca prin prezenta lege nu se prevede altfel.
-ART 4 din Legea 302 din 2004
(1) Prezenta lege se aplica in baza si pentru executarea normelor interesand cooperarea judiciara in materie penala, cuprinse in instrumentele juridice internationale la care Romania este parte, pe care le completeaza in situatiile nereglementate.
(2) Cooperarea cu un tribunal penal international sau o organizatie internationala publica, in conformitate cu dispozitiile in materie ale unor instrumente internationale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internationale, se examineaza printr-o procedura legala distincta, prevederile prezentei legi putand fi aplicate in mod corespunzator, in completare, daca este necesar.
Capatul 1
”Acuzarea”, similară cu inceperea urmăririi penale la noi- diferenta este ca implica anumite formalitati specfice.
Poate fi privită ca o formalitate prevăzută la art 8 din protocolul aditional la Conventia de la Strasbourg din 1959, sau o masura imposibil de executat intrucat presupune o procedură care nu este prevazuta de legea nationala ?
- ma gândesc ca putem da curs acestui capăt de cerere ca urmare a prevederilor art 8 din protocolul aditional nr 2 la Convrntie coroborate cu art 4 din Legea 302 din 2004
2) Audierea - permisă in cadrul comisiei rogatorie internatinala de Legea nr. 302/2004 desi e o problema cu folosirea termenului de inculpat.
- cererea din speta de fata este formulata in sensul "audierea in calitate de invinuit"
3)Masura specifica statului solicitant ce se aseamana cu masura interdictiei de a parasi localitatea din legislatia noastra.
Nu vad cum se poate da curs la acest capat de cerere rogatorie.
Mi se pare ca se pot lua masuri restrictive de libertate doar în eventualitatea preluării de procedură sau a mandatului european de arestare

Thursday, 20 October 2011
Desistarea
La infracțiunea de furt calificat săvârșit prin efracție, în cazul în care după ce acționează asupra mecanismului de închidere si muta bunurile din locul in care se aflau în alt loc vizibil proprietarului lor, se poate reține desistarea pentru furt și distrugere?
Tuesday, 18 October 2011
Distrugerea unui bun cumpărat în leasing
Chiar dacă firma de leasing este proprietarul bunului distrus, plângerea prealabilă (necesară în vederea angajării răspunderii penale) poate fi făcută si de utilizatorul autoturismului pentru că și el suferă un prejudiciu ca urmare a săvârșirii infractiunii, devenind astfel persoană vătămată.
(... părerea mea, deci e mai mult o intrebare)

Monday, 17 October 2011
Infracțiunile de pericol
Infracțiunile de pericol exclud producerea unui rezultat?
Adică la o infracțiune de pericol nu trebuie sa se rețină constituirea persoanei vătămate ca parte civilă?
Ma gândesc că, în baza principiului disponibilității, partea civilă are dreptul să ceară orice, urmând ca instanța să decidă asupra temeiniciei cererii.
Întrebarea a doua:
Dacă există un titlu executoriu, cererea părții civile în cadrul procesului penal este inadmisibilă?
Nu văd de ce, mai ales că poate cere și ceva în plus față de titlul executoriu, daune morale.
(am auzit în diferite cercuri că ar fi inadmisibilă)

Subscribe to:
Posts (Atom)